Home » Cultură » Pictura renascentistă găsită într-o bucătărie, vândută pentru o sumă colosală. A devenit cel mai valoros tablou medieval

Pictura renascentistă găsită într-o bucătărie, vândută pentru o sumă colosală. A devenit cel mai valoros tablou medieval

Pictura renascentistă găsită într-o bucătărie, vândută pentru o sumă colosală. A devenit cel mai valoros tablou medieval
Publicat: 29.10.2019
Capodopera renascentistă "Cristos batjocorit/ Christ moqué" a artistului florentin Cimabue, descoperită din întâmplare într-o bucătărie din Franţa, a fost vândută pentru suma de 24 de milioane de euro la o licitaţie organizată de casa Actéon, depăşind de şase ori estimările, potrivit The Guardian, citat de agenţia de presă Mediafax.

Capodopera renascentistă a devenit cea mai scumpă pictură medievală vândută vreodată la licitaţie.

Pictura a stat agăţată mai multe decenii deasupra unei sobe de gătit într-o casă aflată în partea nordică a Parisului şi nu a atras atenţia proprietarei sale, în vârstă de aproximativ 90 de ani, ce a considerat că este o icoană din Rusia. Aceasta a afirmat că nu îşi aminteşte de la cine o are şi nici momentul în care a intrat în posesia familiei sale.

În luna iunie, bătrâna a decis să îşi vândă casa pentru a se muta în altă parte. În acest context, a chemat un expert de la casa de licitaţii din Senlis pentru a evalua obiectele din locuinţă, cu speranţa că va putea vinde câteva dintre acestea.

Tabloul nesemnat, de numai 26 pe 20 de centimetri, se afla în condiţii excelente, cu toate că atunci când a fost găsit era acoperit cu un strat gros de mizerie adunată în timp.

„Rar vezi ceva de o asemenea calitate. Am crezut imediat că este o lucrare italiană timpurie, dar nu mi-am imaginat că îi aparţine lui Cimabue”, a declarat Philomène Wolf pentru publicaţia Le Parisien.

Pictura “Cristos batjocorit” a fost expusă vineri pentru public, la primăria din Senlis.

Reprezentanţii casei Actéon nu au dezvăluit numele celui care a achiziţionat pictura, dar au confirmat că un muzeu din străinătate s-a numărat printre cei ce au licitat.

„Atunci când o lucrare unică a unui pictor precum Cimabue ajunge pe piaţă, trebuie să fii pregătit pentru surprize. Este pentru prima dată când o pictură a lui Cimabue ajunge pe piaţă”, a declarat Dominique Le Coent, organizator al licitaţiei de la casa Actéon din oraşul francez Senlis.

Cimabue, cunoscut şi ca Cenni di Pepo, a fost unul dintre pionierii perioadei renascentiste italiene timpurii. Doar 11 lucrări pictate pe lemn i-au fost atribuite, iar, dintre acestea, niciuna nu a fost semnată.

Experţii de la cabinetul Turquin din Paris au folosit raze infraroşii pentru a confirma faptul că lucrarea face parte dintr-un diptic din 1280, când Cimabue a pictat opt scene ale patimilor şi crucificării lui Cristos. Fiecare dintre cele două panouri avea câte patru scene.

Două scene, cunoscute ca „Fecioara şi pruncul cu doi îngeri/ The Virgin and Child with Two Angels” şi „Biciuirea lui Cristos/ The Flagellation of Christ” sunt deja expuse la Galeria Naţională din Londra, Marea Britanie, respectiv la muzeul de artă Frick Collection din New York, SUA.

„Fecioara” a fost evaluată la 8,3 milioane de dolari în anul 2000, atunci când a fost donată muzeului de un nobil britanic în contul unor taxe de moştenire datorate.

Reprezentanţi ai Galeriei Naţionale din Londra afirmă că lucrările lui Cimabue reprezintă „un moment crucial în istoria artei”. În acea perioadă, pictorii italieni, încă influenţaţi de arta bizantină, au început să exploreze reprezentarea naturalistă a formelor şi spaţiul tridimensional.

Alte aproximativ 100 de obiecte din casa bătrânei au fost vândute pentru suma de 6.000 de euro.

Cimabue a trăit în perioada 1240 – 1302 şi este cunoscut mai ales pentru mozaicuri, fresce şi lucrări realizate pentru altar în biserici. Potrivit istoricilor de artă, aproximativ 11 picturi pe lemn, toate nesemnate, au fost realizate de artist. Stilul său mai atent la realitate şi la surprinderea nuanţelor a marcat un punct de cotitură pentru artiştii italieni, care, în acele vremuri, încă mai erau influenţaţi de rigorile artei bizantine. Tradiţia îl consideră unul dintre dezchizătorii de drumuri pentru artiştii Renaşterii, o mişcare legată de nume precum Giotto, elev al lui Cimabue.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase